Câteva noțiuni de bază din Analiza Tranzacțională

Analiza Tranzacțională (pe scurt, AT), este o formă de psihoterapie dezvoltată în Statele Unite în anii 1960, de către Eric Berne. AT a fost inițial concepută ca o terapie de grup, scopul fiind acela de a analiza tranzacțiile, adică schimburile de mesaje, dintre oameni.

Tranzacțiile pot fi de două feluri: explicite și ulterioare. Tranzacțiile explicite sunt cele în care ceea ce spui este ceea ce vrei să spui de fapt. Tranzacțiile ulterioare se referă la subînțelesul mesajului, care poate fi descifrat din tonul vocii, gesturi (ochi dați peste cap, de exemplu). Adică spui ceva, dar înțelesul este cu totul altul. Chiar dacă la nivel conștient, mesajul ulterior poate fi trecut cu vederea, la nivel subconștient mesajul este întotdeauna recepționat.

Stările Eului

Analiza Tranzacțională oferă și un model teoretic al personalității umane și a dezvoltării acesteia. Aici intervine conceptul de stare a Eului. Există trei stări ale Eului:

• Părinte
• Adult
• Copil

Fiecare reprezintă un set de gânduri, emoții și comportamente.  

Părintele este starea Eului în care se reunesc gândurile, emoțiile și comportamentele pe care le‑am preluat de la figurile cu autoritate din viața noastră (părinți, bunici, frați sau surori mai mari, profesori, mentori, psihoterapeuți). De exemplu, uneori ne dăm seama că i-am spus copilului nostru fix aceeași frază pe care am auzit-o în copilărie de la mama noastră.

Copilul reprezintă gândurile, emoțiile și comportamentele noastre de când eram mai mici, din trecutul nostru. Nu se referă la aspectul „copilăresc”, ci la reacțiile noastre pe care le-am trăit la diferite vârste mai mici. Spre exemplu, dacă ai inima cât un purice atunci când șeful tău ridică tonul, reacționezi la fel cum reacționai când tatăl tău ridica tonul la tine. Mai ales dacă, în prezent, nu există niciun motiv real pentru a te simți așa. Iar aceasta ne aduce la…

Starea Eului de Adult. Adultul reacționează la ceea ce se întâmplă în prezent. El analizează faptele și trage concluziile. Preia resurse din Părinte (valori morale, de exemplu) și experiențe relevante din Copil, dar le filtrează și le adaptează la situația din prezent. Gândurile, emoțiile și comportamentele din Adult sunt întotdeauna o reacție adecvată la ceva din prezent. Ca să reiau exemplul cu șeful: dacă știi că tocmai ai făcut o greșeală gravă, care ar putea fi motiv de concediere și dacă depinzi financiar de jobul respectiv, este adecvat să fii speriat când te pregătești să discuți cu șeful tău despre asta.

Impasul

Uneori, Părintele și Copilul din noi nu sunt de acord în legătură cu ceva. Și atunci ia naștere un conflict interior, pe care îl numim Impas. Acest conflict este consumator de resurse, pentru că ambele părți își apără poziția, niciuna nu este dispusă să cedeze, iar Adultul nu reușește să rezolve conflictul.

Un exemplu la îndemână este cel în care ai un job care nu îți place. Părintele susține că ai nevoie de bani, că nu este simplu să găsești un loc de muncă sau vine cu fraze de genul în viață nu faci doar ce-ți place, ești leneș și nu vrei să muncești, niciun job nu te mulțumește pe tine, dacă renunți la jobul ăsta, cine te mai angajează? Copilul, pe de altă parte, se simte nefericit și lipsit de entuziasm. Visează la alte lucruri pe care le-ar putea face, dar nu întreprinde nimic în direcția asta. Și probabil este speriat de mesajele Părintelui, așa că, de frică, merge mai departe. Dar dacă devine furios, sunt mari șanse să înceapă să saboteze situația. Poate face în așa fel încât întârzie de multe ori, face greșeli stupide, caute conflicte cu ceilalți colegi, cu alte cuvinte, poate face o mulțime de lucruri astfel încât să fie concediat.

Într-un impas, nicio stare a Eului nu poate câștiga. Până când conflictul nu este rezolvat, va fi o permanentă stare de război, cu victorii de scurtă durată, când a uneia, când a celeilalte părți, și cu perioade scurte de pace. Rezolvarea conflictului înseamnă ca Adultul să țină cont atât de Părinte, cât și de Copil, de nevoile amândurora, și să gasească o soluție de care ambii să fie mulțumiți.

În general, asta presupune ca în terapie să lucrăm cu ambele stări Eului, pentru a facilita schimbări în fiecare din ele. Atâta vreme cât niciuna nu se schimbă, conflictul nu va fi rezolvat.